Despre mine
Sunt Adelin. Construiesc lucruri care ajută oameni.
Calculatoarele m-au fascinat de mic. Am avut primul PC la 4 ani, iar la 10 am reparat primul calculator „pe bani” — cinci lei. Am și stricat unul între timp (am formatat un hard disk fără backup), dar cam așa se învață.
De atunci, drumul a trecut prin service-uri de calculatoare și case de marcat, apoi prin testare de software, automatizări și echipe conduse în companii mari. Să programez am învățat singur, din nevoie: întâi ca să-mi ușurez munca, apoi pentru că nu m-am mai putut opri.
Am urcat și pe scara corporate, destul cât să înțeleg că nu acolo mi-e locul. Cel mai fericit sunt când construiesc ceva care ajută pe cineva. Așa a apărut RainbowApps.
M-au inspirat profesorii care predau gratis și oamenii care construiesc open source. Și știu exact cum e: am și eu idei care stau în sertar fiindcă nu am cunoștințele să le construiesc singur. Nu vreau ca ideea ta să rămână acolo.
Drumul meu
la 4 ani · Primul meu calculator.
la 10 ani · Primul calculator reparat pe bani. Cinci lei.
la 17 ani · Anunț în ziar: repar orice calculator, la domiciliu.
2008 · Primul job: depanator de calculatoare, apoi de case de marcat.
2009 · Primul meu program — scris ca să ușureze munca într-o firmă mică.
2012 · M-am mutat la Cluj, în software. Am învățat să programez singur, din nevoie.
anii de după · Automatizare de teste, proiecte internaționale, echipe conduse.
azi · Construiesc aplicații pentru oameni cu idei bune.
Ai o idee? Spune-mi-o.
Nu trebuie să fie perfectă și nu trebuie să fie tehnică. Două minute, fără cont. Răspund la toate.
Spune-mi ideea ta